duminică, 25 noiembrie 2012

Vizită pastorală la parohia Zanea


Bucuria copiilor în parohia Zanea

    În data de 24 noiembrie 2012, biserica parohiei noastre împreună cu enoriașii acesteia au fost binecuvântați de prezența P.C. Pr. Protopop Iași III - Roșu Mihail. Acesta a săvârșit prima sa vizită pastorală în calitate de protopop, fiind însoțit de P.C. Pr. secretar Ghiorghiasa Claudiu.
P.C. Preot Protopop Roșu Mihail
Tot cu aceasă ocazie a avut loc și întânirea preoților parohi ai bisercilor din comuna Ciurea.
Printre preoții care au participat la această frumoasă slujbă a 
Rugăciunea preoților în timpul Epiclezei
Sfintei Liturgii au fost : P.C. Pr. Grierosu Răzvan - Vasile, fiind preotul paroh al Bisericii Sf. M.M. Dimitrie ; P.C. Pr. Isachi Gheorghe - preot la Biserica Sf. Nicolae și Sf. Treime - Ciurea  ; P.C. Pr. Burduja Dorel - preot la Biserica Sf. Mihail și Gavriil - Piciorul Lupului ; P.C. Pr. Obreja Marius - preot la Biserica Nașterea Maicii Domnului - Lunca Cetățuii.
    După săvârșirea Tainei Sfintei Euharistii, P.C. Pr. protopop - Roșu Mihail , a ținut un cuvânt de binecuvântare și învățătură pentru credincioșii participanți la slujbă. În cuvântul său de  învățătură a atras atenția asupra respectării și nerespectării poruncilor de către credincioși, făcând o exegeză cu exemple actuale asupra celor 10 porunci ale Decalogului date de Dumnezeu pe Muntele Sinai , lui Moise. 
Participăm la slujba de sfințire a parcului
    După împărțirea sfintei anaforei de către preoții slujitori, împreună cu miruirea și împărțirea de iconițe credincioșilor, preoții și credincioșii s-au îndreptat către parcul aflat în fața Sfintei Biserici, pentru a participa la slujba de mulțumire a lui Dumnezeu pentru binefacerile sale rezervate și la slujba de sfințire a parcului .  După această slujbă, copii au avut bucuria de a se juca într-un loc binecuvântat de Dumnezeu prin mâinile sfințiților slujitori ai Altarului.
    După sfințirea parcului, credincioșii au fost invitați la o agapă frățească , dând laudă, mulțumire și cântare Domnului celui ce în Treime este slăvit și închinat : Tatălui, Fiului și Sfântului Duh.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu